FINANȚARE 

Alocaţie Financiară Nerambursabilă: maxim 90% între 30.000 – 100.000 EURO
Cheltuieli eligibile: hardware, licențe software, website, consultanță, etc.

Schema se aplică pe teritoriul României, în toate regiunile de dezvoltare și anume: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov.

Beneficiari eligibili

Pot beneficia de facilitățile prevăzute în prezenta schemă întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

1. sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

2. beneficiarul ajutorului de minimis trebuie să nu desfășoare (pe perioada implementării și pe perioada de sustenabilitate a proiectului) activități în unul dintre domeniile/sectoarele excluse (conform Listei codurilor CAEN detaliate în anexa nr. 1 Lista codurilor CAEN excluse de la finanțare la prezenta schemă), activități cu produse cu caracter erotic sau obscen, al jocurilor de noroc, precum și cele care contravin bunelor moravuri, ordinii publice și/sau prevederilor legale în vigoare; nu deține pagini web care conțin acte sau materiale cu caracter obscen, definite conform Legii nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, republicată;

3. se încadrează în una dintre categoriile: microîntreprindere, întreprindere mică, întreprindere mijlocie, la data depunerii aplicației de proiect și la data semnării actului de acordare a ajutorului de minimis;

4. nu înregistrează obligații bugetare nete (diferența dintre obligațiile de plată restante la buget și sumele de recuperat de la buget):

a) mai mari de 1/12 din obligațiile datorate în ultimele 12 luni – în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală;

b) mai mari de 1/6 din totalul obligațiilor datorate în ultimul semestru – în cazul certificatului de atestare fiscală emis de către autoritățile publice locale;

5. nu se află în una dintre situațiile incompatibile cu acordarea ajutorului de minimis din fonduri publice;

6. nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, în ultimii 5 ani, sau nu derulează proiecte finanțate în prezent, parțial sau în totalitate, din alte surse publice, pentru aceleași activități, în cadrul unor proiecte similare cu cel care constituie obiectul cererii de finanțare;

7. sunt direct responsabile de pregătirea, realizarea și managementul proiectului și nu acționează ca intermediar pentru proiectul propus a fi finanțat și sunt responsabile pentru asigurarea sustenabilității rezultatelor proiectului;

8. nu intră în categoria „întreprindere aflată în dificultate“;

9. nu se află în stare de insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară a activității sau nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale;

10. se angajează să asigure din surse proprii valoarea cheltuielilor neeligibile, precum și valoarea cofinanțării de minimum 10% din bugetul eligibil al proiectului. Contribuția proprie a beneficiarului poate proveni din surse proprii, credite bancare negarantate de stat, aport al acționarilor, alții decât organisme ale statului, sau din alte surse private;

11. nu fac obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene, privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal și incompatibil cu piața comună, sau, în cazul în care solicitantul a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta trebuie să fi fost deja executată și ajutorul integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă;

12. reprezentantul legal nu a fost condamnat printr-o hotărâre cu valoare de res judicata pentru un delict legat de conduita sa profesională, pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală sau la orice alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene;

13. reprezentantul legal nu este subiectul unui conflict de interese;

14. reprezentantul legal nu este vinovat de inducerea în eroare a ADR/OIPSI/AMPOC prin furnizarea de informații incorecte pe parcursul participării la cererea de propuneri de proiecte;

15. au sediu social și implementarea proiectului se realizează în regiunea de dezvoltare în care depun proiectul;

16. au desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral și au înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare. O întreprindere care depune aplicația de finanțare în cursul anului 2021 trebuie să fi fost înființată cel mai târziu la 3 ianuarie 2020 (prima zi lucrătoare din anul 2020) și să fi înregistrat profit din exploatare la 31 decembrie 2019, având în vedere dificultățile cauzate de pandemia de SARS- CoV-2 din anul 2020. Această cerință nu se aplică IMM-urilor înființate în anul 2020. Pentru firmele care au fost înființate în 2020 se va lua în considerare profitul din exploatare la 31 decembrie 2020.

17. valoarea tuturor cheltuielilor eligibile, exceptând:
– cheltuieli cu servicii de consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile;

– cheltuielile de consultanță pentru elaborarea documentațiilor necesare pregătirii aplicației de proiect propus spre finanțare și/sau managementul aplicației de proiect (inclusiv elaborarea documentațiilor necesare implementării aplicației de proiect) nu pot depăși 50% din media cifrei de afaceri aferentă ultimelor 3 exerciții financiare încheiate.

Pentru întreprinderile care au două sau un singur exercițiu financiar încheiat, procentul de 50% se va aplica corespunzător mediei ultimelor două exerciții financiare încheiate, respectiv ultimului exercițiu financiar încheiat.

Prezenta schemă de minimis se aplică întreprinderilor pentru care se constată că NU au avut următoarele coduri CAEN autorizate și nu au obținut venituri din activitatea derulată în cadrul acestor coduri de la înființare până la depunerea aplicației pentru finanțare:

2611  Fabricarea subansamblurilor electronice (module)

2612  Fabricarea altor componente electronice

2620 Fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice 2630 Fabricarea echipamentelor de comunicații

6201  Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client)

6202  Activități de consultanță în tehnologia informației

6203  Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul

6209 Alte activități de servicii privind tehnologia informației

6311  Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe

6312  Activități ale portalurilor web

7211 Cercetare-dezvoltare în biotehnologie
7219 Cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie

Valoarea maximă a contractelor de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională București- Ilfov este de 10.000.000 euro, iar pentru celelalte 7 regiuni (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru) valoarea maximă a contractelor este de 90.000.000 euro și se împarte pe baza unei pro-rate stabilite pe baza a doi indicatori – populația și suprafața. Situația detaliată cu valoarea maximă a contractelor pe fiecare regiune este prezentată în  mai jos:

BUGET TOTAL: 100.000.000,00 euro

Buget București-Ilfov: 10.000.000,00 euro;

Buget Nord-Est: 15.759.000,00 euro;

Buget Sud-Est: 13.374.000,00 euro;

Buget Sud Muntenia: 14.166.000,00 euro;

Buget Sud-Vest Oltenia: 10.773.000,00 euro;

Buget Vest: 10.593.000,00 euro;

Buget Nord-Vest: 12.897.000,00 euro;

Buget Centru: 12.438.000,00 euro.

În cadrul implementării proiectelor finanțate, agențiile pentru dezvoltare regională vor acorda întreprinderilor eligibile ajutoare de minimis în baza unor acte de acordare a ajutorului de minimis.

Tipurile ajutorului financiar

Valoarea ajutorului de minimis solicitat este cuprinsă între 30.000 euro și 100.000 euro și reprezintă maximum 90% din totalul cheltuielilor eligibile.

(1) Activitățile eligibile care fac obiectul prezentei scheme de ajutor de minimis vor fi finanțate numai dacă au fost inițiate după semnarea actului de acordare a ajutorului încheiat între subadministratorul schemei de minimis și beneficiarul ajutorului de minimis, excepție făcând activitățile aferente achiziționării de servicii de consultanță pentru elaborarea documentațiilor necesare pregătirii aplicației de proiect propus spre finanțare.

(2) Pentru beneficiarii ajutorului de minimis, cheltuielile eligibile în cadrul prezentei scheme sunt următoarele:

a) cheltuieli aferente achiziționării de hardware TIC și a altor dispozitive și echipamente aferente, inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcțiune, justificate din punctul de vedere al implementării proiectului. Sunt excluse elemente de mobilier care nu au legătură cu funcționarea produselor/aplicațiilor informatice implementate prin proiect;

b) cheltuieli aferente realizării rețelei LAN necesare pentru implementarea proiectului;

c) cheltuieli aferente achiziționării și/sau dezvoltării și/sau adaptării aplicațiilor software/licențelor necesare implementării proiectului, configurării și implementării bazelor de date, migrării și integrării diverselor structuri de date existente, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation;d) cheltuieli aferente achiziționării unui website de prezentare a companiei, inclusiv achiziția de domeniu și găzduirea pe server;

e) cheltuieli aferente achiziționării/închirierii unui nume de domeniu nou;

f) cheltuieli aferente achiziționării/închirierii soluției de semnătură electronică;

g) cheltuieli de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital indexabil;

h)cheltuieli aferente achiziționării de aplicații informatice specifice pentru persoanele cu dizabilități;

i) cheltuieli aferente achiziționării soluțiilor din domeniul tehnologiei informației pentru comerțul electronic;

j) cheltuieli aferente achizițiilor de servicii de tip cloud și SaaS, respectiv Software as a Service;k) cheltuieli aferente achiziționării serviciilor de găzduire, incluzând toate tipurile de servicii de găzduire, cu excepția pachetelor de reseller;

l) cheltuieli aferente achiziționării de servicii pentru consolidarea securității cibernetice aplicabile pentru software/găzduire/rețele;

m) cheltuieli aferente achiziționării de servicii de consultanță pentru elaborarea documentațiilor necesare pregătirii proiectului propus spre finanțare și/sau managementul proiectului, inclusiv elaborarea documentațiilor necesare implementării proiectului;

n) cheltuieli aferente instruirii personalului care va utiliza produsele implementate/achiziționate și a personalului care va asigura mentenanța;

o) activități de achiziție a serviciilor de auditare intermediară/finală, financiară, conform reglementărilor naționale, și tehnică, din perspectiva corespondenței rezultatului proiectului cu cererea de finanțare și obiectivele Programului operațional Competitivitate;

p) servicii de consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM- urile.

(3) Pentru beneficiarii ajutorului de minimis nu sunt eligibile: elementele de mobilier, obiectele de inventar și cheltuielile salariale.

(4) Investițiile care constau în simpla înlocuire a unor active deținute de societate nu sunt eligibile. Numai investiția direct legată de creșterea competitivității IMM prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, respectiv legată de digitalizarea activității societății poate fi considerată eligibilă, înlocuirea activelor care se face în scopul upgradării activelor existente nu poate fi considerată cheltuială eligibilă pentru ajutorul de minimis.

(5) Pentru aplicațiile de proiecte care includ tipurile de cheltuieli prevăzute la alin. (2) lit. d)- f), j) și k), beneficiarii ajutorului de minimis se obligă să păstreze din resurse proprii aceste cheltuieli pe toată perioada de sustenabilitate a proiectului.

(6) Pentru subadministratorii schemei se vor finanța cheltuielile de administrare a schemei, astfel cum sunt definite prin ghidul solicitantului. Acestea pot fi în cuantum de maximum 5% din valoarea totală alocată regiunii pentru această schemă.

Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ completați formularul de mai jos!